Ministerul Educației a făcut anunțul: Banii au fost virați iar profesorii vor beneficia de sumele restante până de Paște

Ministerul Educației a făcut anunțul: Banii au fost virați iar profesorii vor beneficia de sumele restante până de Paște
Publicat: 12/04/2019, 17:45

„Ministerul Educației Naționale a alocat și virat fondurile necesare efectuării plăților restante prevăzute de hotărârile judecătorești, precum și a celor scadente în 2019, astfel încât până la sărbătorile de Paști cadrele didactice din învățământul preuniversitar și universitar să beneficieze de sumele ce li se cuvin”, anunță Ministerul Educației Naționale, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Bugetul alocat inițial plății hotărârilor judecătorești restante, precum și celor scadente în 2019, în valoare de 496 milioane lei, a fost virat de Ministerul Educației a începutul lunii aprilie.

Bugetul a fost suplimentat, în cursul acestei săptămâni, cu 214 milioane de lei, urmând ca plata integrală a acestor restanțe să fie realizată în luna aprilie, precizează reprezentanții instituției conduse de Ecaterina Andronescu.

Totodată, au fost transferate și universităților de stat fondurile pentru efectuarea plăților restante către beneficiari, până pe 25 aprilie.

Cuantumul acestor sume este de 88 milioane de lei pentru punerea în executare a sentințelor judecătorești reprezentând diferențe salariale, cinci milioane de lei pentru achitarea dobânzilor legale generate de sentințele judecătorești și 272 milioane de lei pentru punerea în aplicare a Legii nr. 85/2016 privind plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
Vești bune pentru elevi! Ministerul Educației lansează un nou tip de bursă. De ce criterii...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
S-A DAT ORDIN direct de la Casa de PENSII. Este decizia pe care o așteptau...
Băsescu a dat politica pe activism social. Fostul președinte a devenit ong-ist
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Iată ce poți face dacă partenerul vorbește în somn!
×